Examene şi falimente

De ceva timp sunt în sesiune. Pentru examenul de vineri mi-am ales ca temă falimentele bancare din România. Acelea din perioada 1997-2001. Care nu s-au închis până astăzi. Şi, probabil, nu sunt şanse serioase ca lichiditatorii să finalizeze prea curând procedurile. Zilele trecute, la primăria din Buftea, unde ma documentam pentru un mare si frumos material, am vazut un afiş al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, prin care se anunta vânzarea la licitatie a unui teren aflat în “grădina” Băncii Turco-Române.

Lichiditatorii spun că in legea falimentului nu este precizată perioada de timp necesară pentru închiderea unui astfel de proces. Mai mult, ei spun că doar în SUA falimentele se închid în doi ani. Că americanii au o lege în care se precizează acest lucru. În Franţa, de exemplu, îmi spunea avocatul Gheorghe Piperea, există proceduri deschise din 1991 şi nefinalizate.

Un scurt remember: în 1998, volumul creditelor neperformante din sistemul bancar românesc depăşea de două ori şi jumătate capitalul băncilor. Instituţiile care aveau credite neperformante atrăgeau bani de la celelalte bănci cu dobânzi de 300-400%. Asta se întâmpla în condiţiile în care dobânda pieţei era de 50-60%.