O poveste cu o raţă şi două maşini

O raţă care traversează autostrada obligă şoferul unui vehicul să frâneze brusc, iar pe cel care rula în spatele său, să îl lovească. A procedat corect şoferul primei maşini, punând pe primul plan salvarea raţei? Cine şi mai ales în ce proporţii răspunde de pagubele produse în urma accidentului?

Soluţionarea cazului, în Germania – citat din cartea Răspunderea în accidentele rutiere (Editura UNSICAR, care poate fi găsită aici):

Curtea de Apel din Saarbrücken

Din cauza unei raţe care traversează strada nu este permisă reducerea vitezei, atunci când, prin aceasta, s-ar pune în pericol traficul. Un şofer trebuie să fie în măsură să-şi conducă maşina în siguranţă şi să reacţioneze astfel încât să nu pună în pericol traficul atunci când se îndreaptă spre un animal aflat în carosabil. Justificarea unei reacţii greşite cauzate de o sperietura nu este posibilă. Potrivit Regulamentului de circulaţie rutieră, şoferul (1) care merge în faţă nu are este îndreptăţit să frâneze fără motiv. Dacă acesta totuşi frânează din cauza unui animal mic ce traversează strada, atunci acesta răspunde 100% pentru daunele celui care l-a lovit din spate. Cel din spate nu este dator să anticipeze un astfel de comportament.

4 Responses to O poveste cu o raţă şi două maşini

  1. daniela says:

    Din cate stiu, la asta exista si niste amendamente, in sensul ca daca animalul este de talie mai mare – si lovirea lui are potentialul de a provoca daune masinii sau chiar rasturnarea acesteia -, atunci datele problemei se schimba substantial.

    Oricum, cred ca ideea de baza este ca la ei se tine cont si de cine este “autorul moral”, sa zicem, al evenimentului, nu numai strict de niste reguli rigide ca cele ale Codului Rutier.

  2. hymerion says:

    Huoooooooooo ..ce aveti mey cu bietul animal? De ce o ratusca ce face pui si ajuta la echilibrul faunei in zina in care traieste e mai putin importanta ca un individ cu douya picioare care arunca peturi, distruge natura, consuma infinit mai mult oxigen ca biata ratusca, dar mult mai multe resurse pentru a trai (omul taie porci, impusca vanat sau calca ratuste pt a trai)..
    Off…oameni fara mila ce sunteti!

    Dan

  3. miticosul says:

    Mi se pare mie, sau nu sunt analizate toate datele. 😉 La nemti, din cate stiu eu este obligatorie pastrarea unei distante (3 secunde, parca) fata de masina din fata. Ce e mai mic, este considerat ‘sofat agresiv’ si se penalizeaza ca atare.

    Apoi, ce zicea si daniela.

    Apoi, ce se intampla cu cel care a ‘dat drumul ratei’ pe sosea? El nu e responsabil? Daca e pe autostrada – nu cumva si administratorul drumului poarta o vina ca nu a reparat zidul de protectie? 🙂

  4. tfs says:

    La cum se circula pe autostrazile din Germania, si daca soferul din spate avea la dispozitie 5 sec si nu 3 sec, tot nu putea opri masina la timp. Important este cred faptul ca regulamentul lor de circulatie prevede expres ce ai de facut in astfel de cazuri pentru a proteja traficul. Reversul medaliei este ca atunci cand in fata iti apare un animal mai mare decat dimensiunea unui raton ( e drept la noi nu exista asa ceva) esti obligat de lege sa-l eviti. Din aceleasi considerente, adica pentru a-ti proteja masina proprie si traficul din spatele tau

Leave a comment